O conspiratie avu loc in gradina „Grandiflora", lipsita de scaune si mese in miezul unei nopti caldute de februar. Dupa dezbateri extrem de insufletite, in timpul carora se respinse cu majoritate covarsitoare propunerea tragerii la sorti a celui care avea sa aduca singur la indeplinire mandatul conspiratiei, se vota in unanimitate o bataie la care sa ia parte toti cei prezenti, pana la completa scoatere din functiune a celui condamnat.
Livizi, cum le sade bine unor conspiratori, isi dadura mainile crucis, infasurati ca niste miri romantici ai noptii si ai intunecimilor in beteala firava a lunii.
Cineva scoase ceasul. Discutasera cam mult. Era ora patru dimineata. Si tuturor de fata li se paru ca aud patru lovituri grele, grave, sinistre, batand darabana destinului. Sentinta era deci pecetluita de vrerea sortii.
Pornira hotarati si tacuti. Tepile metalice ale bastoanelor cazura surd pe pamantul intelenit.
La poarta se oprira.
Gib I. Mihaescu - La „Grandiflora”