Jar - Liviu Rebreanu, editia 2020
Si cine, pentru a poposi la ultimul roman al d-lui Liviu Rebreanu, nu va recunoaste ca, asa de sobru, cum pare acest
Jar si de o psihologie stilizata, el arde totusi de o flacara mai pretioasa decat toate, si care nu este alta decat duhul epic al romancierului Liviu Rebreanu. Alte romane ale sale pot fi mai spatioase, mai vaste ca actiune si semnificatie sociala, altele de un studiu mai adancit al sufletului omenesc – acestea nu sunt motive ca si Jar sa nu fie un excelent roman cu toate ca zideste intr-un singur plan si in jurul unui subiect de o rara simplicitate.
Un subiect de o traditionala si de cand lumea actualitate, poate ca ar fi si mai bine spus. Jar, este povestea unei iubiri nefericite, a uneia din acelea cu atat mai devoratoare cu cat s-au nascut, cum observa, cu un veac in urma, Stendhal, din ostilitate. O iubire-napasta, o iubire-morb si flacara, care cuprinde la fel cu elementele naturii si inabusa. Liana, eroina din Jar, este insemnata din leagan cu semnul infrangerii. Zadarnic se va feri din calea Zeului cu sageata, a lui Cupidon mesager cu atat mai tiran cu cat e mai gratios, al razbunatoarei zeite Venera, zadarnic va rade sau se va impotrivi apelurilor, in cele din urma se va supune.
PERPESSICIUS
Gorila - Liviu Rebreanu, editia 2020
„Am inceput sa scriu romanul Gorila acum cinci ani, marturisea Liviu Rebreanu in Jurnalul din 14 iunie. Cartea are un subiect ingrat. Gorila nu este un personaj propriu-zis, ci simbolizeaza pacostea care a fost pentru tara noastra politica. E adevarat, urmeaza prozatorul, ca evenimentele m-au ajuns din urma intr-atata, incat s-ar putea spune ca e vorba de un roman de actualitate, de un roman cu «cheie»" Finalul acestei pagini jurnaliere se refera la „concretizarea Gorilei (respectiv Politica)", anume „nationalismul cu pumnii in piept si falsa democratie". Liviu Rebreanu isi fixa in acest mod algoritmul romanului, excedat probabil de suspiciunile venite din partea dictaturii carliste, dar si din aceea a miscarii legionare. Intre „falanga" politicienilor de profesie precum Rotaru sau Belcineanu si noii arivisti, ca Dolinescu, din „fratiile de cruce". Liviu Rebreanu il plaseaza pe Toma Pahontu, cu ezitarile, pasiunile politice si optiunile ce, in conexiune cu mitul reactivat de scriitor, al cuplului etern, conduc la previzibilul deznodamant tragic. Monomania politica il inscrie pe „echivalentul urban al lui Ion" (Pompiliu Constantinescu) in seria tipologica a parvenitilor stendhalieni din literatura noastra, precum Andrei Pietraru.
Camil Petrescu
Amandoi - Liviu Rebreanu, editia 2020
Marea forta de creatie a lui Rebreanu consta in faptul ca, desi eroii sai principali sunt posedati sau obsesivi, ei nu apar ca niste abstractiuni schematice, ci sunt niste fiinte vii ce-si plimba incarcatura de patimi printre noi.”
Gabriel TEPELEA
Rebreanu scrie mereu romanul unei obsesii, al unei chemari secrete, care covarseste totul si face ca epica propriu-zisa sa devina numai semnul, numai aparenta, uneori paradoxala, a unui joc de imponderabile ce se desfasoara in subteranele vietii sufletesti. Sunt, mereu, tonuri si energii cufundate in subconstientul creator, iesite la iveala sub forme surprinzatoare ...
Lucian RAICU
Craisorul Horia - Liviu Rebreanu, editia 2021
In
Craisorul el infatiseaza tot o miscare taraneasca, a lui Horia, cu sentimentul ca se va obisnui astfel sa manuiasca cu mai multa siguranta o masa umana rascolita de framantari ancestrale si de un duh al justitiei sociale ce vine din cea mai departata istorie.
Cine ar vedea in aceste preparative o anume pedanterie (s-ar putea crede, ardeleneasca)
se-nsala, cand nu era decat presentimentul creatiei capitale si spaima sfanta ce o starneste ea in constiinta artistilor autentici. Liviu Rebreanu simtea cu claritate ca zideste acum Curtea de Arges a romanului romanesc, ca-si zidea, asadar, cu senina acceptare a sacrificiului, tot ce geniul sau avea mai bun, ca poate nu-i va ramane nimic pentru acele opere la care mai visa.
Mircea ZACIU