Floare de otel - Victor Ion Popa, Editia 2021

In capul satului, pe marginea de sant, o biata femeie plange langa biserica. Plange si se roaga formei de biserica, ideii de biserica. Fiindca biserica e acum grajd. Artileristii nemti aveau nevoie de adapost bun pentru caii lor.
O intreb de ce plange si de sub broboada peticita scoate un pruncusor cu ochii albastri si o mana sfaramata. S-a indurat un brancardier sa-l bandajeze si abia de mai scanceste, palid si supt cum a ramas, dupa atata varsare de sange.
— Dar cine a putut sa aiba atata inima de caine? intreb.
— Ne-au luat nemtii sa facem adapost, pentru tunuri... si-a venit o ghiulea de la ’mneavoastra. Da un neamt, de colo, zice: „Roman al tau ucis copil... Caine roman al tau...” Da eu i‑am inchis gura: „Lasa, ca cine o tras si-a facut el cruce intai si l-a iertat cel-de-sus. Ca nu-i caine cine se bate cum vrea Dumnezeu – da-i caine cine ne pune la treaba de barbat...”