Pachet promotional Pumnul si palma

Pumnul si palma, Vol. 1 - Dumitru Popescu
Aparut spre capatul unei experienta dezastruoase prin care a trecut si literatura romana, „Pumnul si palma" nu „reabiliteaza" muntele de cenusa al realismului socialist, ci, alaturi de altele viabile si rezistente, restituie cu forta si curaj legitimitatea devenita indoielnica a romanului politic, scotandu-l din dogmatismul ucigator al „cuptorului" prin care atatia am trecut.
Marele absent de la acest prelung colocviu de cabinet despre cum e bine sa traim este chiar omul comun, caruia i se croieste un destin (cat de nou?) cu cortina trasa: romanul contine si configureaza parabolic o drama umana pusa in scena intr-o sala fara public.
Sub acest aspect, al unei paradoxale si nelinistitoare absente, romanul „Pumnul si palma" dinspre inceputul ultimului deceniu – „satanic" dupa o vorba a lui Mircea Zaciu – al domniei discretionare si disperate a lui Nicolae Ceausescu poate fi considerat una dintre cele mai remarcabile expresii ale disidentei literare din acel timp.

Pumnul si palma, Vol. 2 - Dumitru Popescu
 Se vede ca romancierul, desi dintr-o generatie mai tanara decat eroii sai principali, a trait momente similare, a fost martorul unor cazuri de constiinta analoage. A simtit si a gandit ca si Manole si Vladimir, a patimit pe aceeasi linie a constiintei, ca factor regulator al vietii intime si al vietii in noua societate. Din acest punct de perspectiva, al cazurilor de constiinta si al confruntarilor inevitabile, nu totdeauna rezolvate in acea vreme cum se cuvenea; romanul lui Dumitru Popescu se inscrie printre principalele lucrari ale epicii noastre in care politicul apare sub prisma luciditatii necrutatoare si a formularilor neechivoce.
  Povestitorul stapaneste un stil dens, de o mare forta analitica si descriptiva, cu momente de dramatice dialoguri, fie ca pune in scena viata de scoala sau de partid, fie ca ne introduce in sanul unor familii sau ne desfasoara istorii captivante de dragoste, ca acelea dintre Vladimir si Gigi Calafeteanu si dintre Manole Suru si Delia Brudaru. As observa chiar ca putini sunt romancierii nostri cu un talent portretistic ca acela al lui Dumitru Popescu, care ne-a dat nu numai figurile atat de expresive ale celor doi protagonisti, dar si pe acelea, pline de seductie, ale iubitelor lor, de intensa feminitate.

Pumnul si palma, Vol. 3 - Dumitru Popescu
 Daca spatiul unei cronici ar permite, as putea cita nenumarate scene si observatii de o remarcabila acuitate. Dar nu numai atat. Protagonistii nu sunt niste activisti sau politicieni obisnuiti, ei sunt oameni ce se definesc printr-o conceptie despre univers. Asadar, sunt intelectuali. Traiesc in idei ca altii in afectivitate. Roman al omului politic ca intelectual: iata noutatea Pumnului si palmei. Cazul invers, al intelectualului ca om politic, e mai frecvent, de la Camil Petrescu la Nicolae Breban. Insa eroii lui Dumitru Popescu sunt in primul rand activisti, politicieni. Autorul ii surprinde „dinauntrul" lumii si gandirii lor. Le dezvaluie felul de a concepe lumea. In masura in care Manole Suru isi gandeste practica sociala si o raporteaza continuu la o teorie, el nu este mai putin intelectual decat Cernea. Problematica omului politic isi descopera in Pumnul si palma intelectualitatea interna, specifica, asa cum, altadata in romanul nostru, problematica intelectualului descoperise politica.

Vitralii incolore - Dumitru Popescu
Nu mai m-a vizitat la opera, n-a mai telefonat. A venit muntele la Mahomed. Vorba sa fie. E chiar pe dos. Stam intr-un cabinet de spital si conversatia treneaza. Am o dispozitie amara, el mi-a transmis-o. L-am vazut altadata intunecat, napraznic, rau, chiar sadic – nu exagerez? Epitetul l-am inventat pe cand tineam sa-l blamez, stie dumnezeu de ce sa-l blamez? facem atatea lucruri fara noima, ne aprindem din te miri ce, parjolim in jur, si absolut gratuit, fiindca ni s-a nazarit, pur si simplu nazarit. L-am vazut in toate felurile, dar mahnit nu. In celelalte cazuri stiam sa ma descurc, gaseam antidotul, am un sistem defensiv bine pus la punct. Nu gresea cand spunea ca sunt cazona, in sensul asta da! sefa de promotie la Saint-Cyr. Agresorii, cotropitorii, infumuratii conchistadori n-au nicio sansa cu mine. Dar cand e mahnit? Toata stiinta militara imi apare total inutila. Sa ma apar de mahnirea lui? Sa pornesc cavalcada, s-o pun pe fuga? Mahnirea e de plumb, n-ai cum s-o urnesti. Si in acelasi timp imponderabila, nimic n-o poate dobori. Chiar aceasta impresie mi-o face, de pradat. Ce e cu tine, Don Juan? Ce e cu tine si nu spui? si eu nu pot sa ghicesc? M-ai legat fedeles, doar ochii mai pot sa-i misc. Sa strapung, sa scrutez... Si nimic. Nu stiu de unde sa te apuc, nu stiu nici ce sa spun, m-am prostit de tot. Trancanim, nu conversam. Ca doi navetisti de pe santiere diferite, in acelasi compartiment de tren, sau doi pensionari necunoscuti facand coada la hartie igienica.