Gib Mihăescu s-a născut pe 23 aprilie 1894, la Drăgășani. Pe numele său adevărat, Gheorghe Mihăilescu face liceul la Craiova, iar apoi, în 1917, ca proaspăt absolvent la școlii de ofițeri de infanterie de la Iași, este înrolat în armată și participă la luptele crâncene de la Mărășești-Mărăști-Oituz, fiind și decorat pentru acte de bravură.

Ca mulți alți scriitori, a profesat ca avocat, la Chișinău și Drăgășani. A scris cu talent nuvele, piese de teatru, dar mai ales romane. A trăit doar 41 de ani, fiind răpus de tuberculoză, dar opera sa a fost bine primită în perioada interbelică, fiind apreciată atât de cititori, cât și de critici.

A fost unul dintre întemeietorii revistei neotradiționaliste „Gândirea”. A debutat cu un volum de nuvele, „La Grandiflora” (1928), care stârnește interes imediat. Proza lui, în general interesată de erotism dus până la obsesie, este interesantă și astăzi, cu precădere romanul „Rusoaica” (1933), probabil cea mai bună scriere a sa. Romanul va fi reeditat reeditat după 1990. Acest roman este însoțit și de „Donna Alba”, unde erotismul se împletește cu drama Primului Război Mondial, care l-a marcat profund pe autor.

Alte lucrări, ca „Brațul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele și nopțile unui student întârziat”, nu la fel de reușite, dar primite totuși bine de critică și cititori.

Despre capodopera lui, „Rusoaica”, Eugen Lovinescu spunea: Nu ne interesează ceea ce face Ragaiac, ci febra vinelor lui, obsesia tipului de femeie ireală, de «rusoaică» scoasă din lectură sau din visări, pe care ne-o transmite, căci în fiecare dintre noi stă ascunsă «o rusoaică» adulmecată, fără success, în toate tipurile femeilor întâlnite.”