Coşul tău este gol!
În anul 1920, Paul Valery spunea despre scriitorii adevăraţi că nu îşi găsesc uşor cuvintele, motiv pentru care ei le caută. Căutându-le, găsesc ceva mai bun. Se poate spune că acesta a fost şi cazul lui Eugeniu P. Botez, care şi-a găsit cuvintele potrivite în experienţele sale, realizând un melanj reuşit între carieră şi talentul literar. Deşi născut în Suceava, Galaţiul l-a adoptat rapid, iar scriitorul s-a implicat conştiincios în desfăşurarea vieţii culturale gălăţene.
Înainte de toate, să îl cunoaştem pe Eugeniu Botez. S-a născut la 28 ianuarie 1874, dintr-un tată grănicer, Panait Botez, şi mama Smaranda. Începând cu 1878, întreaga familie s-a mutat în Iaşi, în Dealul Copoului, iar Eugen a fost înscris la Şcoala de Băieţi nr. 2, avându-l ca dascăl pe însuşi Ion Creangă. A urmat Liceul Militar din acelaşi oraş până în 1894, an în care a debutat, în ziarul „Munca”, cu articolul „Vlăhuţă să ne dumirească”. Doi ani mai târziu, Botez era absolvent al Şcolii de Ofiţeri din Bucureşti, cu gradul de sublocotenent, iar pentru şase luni a urmat Şcoala de Aplicaţie a Marinei din Galaţi. Prima sa carte şi-a găsit subiectul în călătoria sa, după ce s-a îmbarcat la bordul primei nave-şcoală, bricul „Mircea”, experienţa sa fiind descrisă în „Jurnal de bord”.
CUPRINS
