Ciuleandra - Liviu Rebreanu

Ciuleandra - Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu
Format: 13 x 20
Număr pagini: 146
ISBN: 978-606-778-398-8
Anul apariției: 2017
Disponibilitate: În stoc
12,00 Lei Fără TVA: 11,43 Lei
Cant: Adaugă în coş

   Ciuleandra, aşa de înrudit în esenţă cu celelalte romane ale d-lui Liviu Rebreanu, dar marcând din partea autorului o preocupare constantă de înnoire, de curiozitate psihologică, chiar dacă ceva ar rămâne nelămurit în studiul cazului pe care-l alege. Important este, şi vom avea prilejul să stăruim, că lacunele – dacă sunt – nu impietează cu nimic mersul romanului, pentru că autorul a preîntâmpinat din vreme obiecţiile, aşezând pe la răscruci strâjeri şi călăuze, care informează şi conduc pe cărările fireşti ale povestirii, chiar dacă, din când în când, aceste cărări se pierd sau nu par să ducă la obiectivul concluziv al romanului.

   Este în acest nou roman al d-lui Liviu Rebreanu un aşa de preţios dar de reconstituire psihologică, încât chiar dacă, precum e şi firesc, unele trepte vor fi sărite, opera nu suferă în întregul ei. Vorbeam mai sus de lacune, şi acum de anume trepte sărite. Să precizăm prin simplificare.

   E în acest roman un caz de obsesie sufletească al unui tânăr, Puiu Faranga, copilul unic al unui fost ministru, vlăstar de protipendadă, secătuit, şi pe care tatăl său l-a fost însurat cu o virgină făptură de ţară, pentru ca sângele boieresc să se învioreze prin acest altoi de calitate. Alegerea miresei a avut loc întâmplător, într-un sat din Argeş, în timpul horei, şi mai ales în tipul jocului zvăpăiat, copleşitor, devorant care se numeşte Ciuleandra şi pe care-l joacă cu învoirea bătrânului şi Puiu Faranga, care se nemereşte prins în horă alături de Mădălina, o fecioară peste fire de frumoasă, o domniţă rustică, pe care Puiu o şi îndrăgeşte şi care, cumpărată aproape de bătrân, înfiată de o mătuşă a lui Puiu, e crescută în străinătate şi după opt ani ajunge soţia lui Puiu Faraga. Or, pe această Mădălină, Madeleine astăzi, şi soţie perfect nobilată, Puiu Franga o omoară tocmai când trebuia să se ducă la un bal la Curte, şi atunci tatăl său, fostul ministru de justiţie, şi cu mătuşa sa Matilda, în complicitatea binevoitoare a prefectului de poliţie Nicolae Spahiu, caută să-l scape de urmările grave ale acestui asasinat ordinar; îl internează în aceeaşi noapte chiar într-un sanatoriu al unui medic prieten al bătrânului la Şosea, pentru ca, sub observaţie, să se conchidă la iresponsabilitatea asasinului.

   O nenorocire să nu atragă după sine altele, şi cum Puiu Faranga, e unicul vlăstar al familiei Faranga, el nu trebuie să ispăşească o umilitoare pedeapsă şi mai ales o anihilantă osândă. Însă din confesiunile pe care Puiu Faranga le are cu sine între pereţii celulei de sanatoriu, unde e şi arestat, şi în observaţie, şi din convorbirile cu psihiatrul Ion Ursu, care în lipsa din ţară – despre care bătrânul Faranga abia după internarea lui Puiu află – a profesorului Demarat, conduce sanatoriul, din toată existenţa de la asasinat înainte a lui Puiu Faranga se alege o idee fixă, o obsesie devorantă, aceea a dansului exaltat Ciuleandra, pe care Puiu se străduieşte să şi-l aducă aminte, şi parvine să-l joace, atât că nu se mai poate dezbăra de el şi din sănătos întâi şi intenţionând să simuleze numai iresponsabilitatea, psihastenie mai apoi, înnebuneşte de-a binelea în cele din urmă, posedat de acest demon al Ciuleandrei.

   Spuneam mai sus că vom simplifica povestirea. E chiar ceva mai mult. E o serioasă alterare, un fals, al cărui procedeu îşi va fi dovedit eficacitatea. Astfel redusă, la acest schematism mult prea sumar, povestea, cetitorul surprinde că punctul dificil al romanului trebuie să fie acea inoculare a obsesiei dansului, studiului acelei treptate alienări a stăpânirei de sine a lui Puiu Faranga. De aceea vorbeam mai sus de lacune şi de lipsă.

   Într-adevăr, spectrul Ciuleandrei şi devoranta ei influenţă nu se surprind în toate amănuntele, nu conving întru totul. Însă nu acesta e romanul şi mai ales nu numai acesta. Închipuiţi-vă că toate aceste amănunte pe care le-am înlănţuit nu sunt în ordinea romanului enunţate şi că astfel expuse dau despre noul roman al d-lui Liviu Rebreanu o imagine falsă. Eroare cu atât mai vinovată cu cât arta romancierului ni se pare în Ciuleandra, subtilizată, îmbogăţită de un dar nemaiîntâlnit până astăzi la Liviu Rebreanu de acea virtuozitate a dozării misterului, de acel halo cu care se înconjoară toate operele mari în care viaţa se desfăşoară între umbre şi lumină. Mister care ne întâmpină chiar din pragul romanului, care ne însoţeşte ca o umbră plină de taină, tulburătoare şi veşnic întrebată, în tot decursul povestirii, ce-şi dezvăluie din când în când enigma, pentru ca iar să se înnoureze, luminând abise ale sufletului omenesc cu intensitatea fulgerelor muşcând din întuneric, ca să sfârşească într-o taină vecină cu misterul dintru început. [...]

   Nu cunosc, afară de l’Equipage al lui Kessel, o situaţie mai îndrăzneţ construită ca aceea din Ciuleandra şi în acelaşi timp convingătoare. Explică această revelaţie finală toată taina romanului şi motivează înnebunirea lui Puiu Faranga? Iată ceea ce psihiatrii pot studia cu vădit folos, opinând într-un sens sau altul. Pe noi, lectori şi cronicari în acelaşi timp, ne interesează abilitatea, abia întru târziu percepută, cu care romancierul ne-a călăuzit pe drumuri umbrite, pe marginea unei prăpăstii a sufletului omenesc, înspre lumina la care răzbeşte, în peregrinările lui, şi Dante.

   Este – voim să spunem – o dramă de complexă umanitate în Ciuleandra şi Liviu Rebreanu ne-a dezlegat-o cu o artă nouă pentru dânsul.

PERPESSICIUS

Nu sunt opinii despre acest produs.

Spune-ţi opinia

Numele tău:


Opinia ta:Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rea           Bună

Introduceţi codul din imagine:



Loading...